Women4Cyber
ROMÂNIA
- Youth Ambasador
Viitorul este al celor care îndrăznesc, iar tinerii au un cuvânt important într-o lume bazată pe puterea exemplului.
Daria Târnăvean, Sorana Gălan și Diana Pătruț au 21, 22 și 26 de ani și timp de 6 luni, de la ele veți afla perspective noi ale domeniului IT&C - securitate cibernetică.
Proiectul este coordonat de Women4Cyber Foundation și implementat la nivelul capitolului național de Octavia Lojnita, iar pe zona de comunicare suntem onorate s-o avem alături pe Irina Coman.
La ediția următoare poți participa și tu, dar până atunci iată filmulețele de prezentare trimise de cele trei tinere care au îndrăznit și au câștigat. Le publicăm cu acordul lor, pentru un proces de selecție transparent, dar mai ales pentru aceia sau acelea dintre voi care ar fi vrut să completeze formularul de înscriere, dar - din diverse motive - nu au făcut-o. Lor le spunem că va exista o “data viitoare”.
Stați aproape, pentru că urmează câteva luni interesante. Azi, avem bucuria să spunem în mod oficial, 3, 2, 1, Women4Cyber Romania - Youth Ambassadors: Start!